duminică, 7 februarie 2016

Nu am un titlu bun pentru acest articol.






Din punct de vedere emoţional, sentimental, sunt un masochist. Staţi calmi, nu sunt un "emo", sau cum li se-o mai zice astăzi. Trec doar printr-o fază mai proastă, numită viaţă socială.

Îmi plac pozele alea dramatice, cu oameni spânzuraţi. Nu am nicio intenţie să mă sinucid, ar fi prea uşor, dar, dacă aş face-o, cred că aş încerca o supradoză de pastile. Simplu, fără durere. Sau, poate să mă spânzur în pod? Nu, nu în pod, că nu e destul de înalt. Mai degrabă, deasupra gurii beciului.

Mi-au prelungit contractul la muncă. Nimic rău aici, încă... Mi-am anunţat prietenii că vreau să ieşim să dau de băut. În acest cerc, al celor mai buni prieteni ai mei, se află şi fosta mea (prietenă). Stabilisem să ne vedem cu toţii la ora 5 undeva. Am ajuns primul, pentru că stau cel mai aproape de locul ăla. Am început să-i sun, să văd pe unde sunt fiecare. Am sunat-o pe ea prima (tipic mie, îndrăgostit chiar şi atunci când nu ar trebui). Mi-a zis că o să întârzie puţin şi mi-a zis că o să vină cu un prieten şi m-a întrebat dacă e ok. Eram mult prea fericit că mai ies şi eu afară din casă şi nu voiam să supăr pe nimeni (ca deobicei), aşa că i-am zis că nu mă deranjează.

Uşor-uşor, unul câte unul, îşi fac apariţia cu toţii. Apare şi ea, ţinându-se de mână cu acel prieten (amintirea nr. 1). Mi-am dat seama în acel moment că sunt împreună. Ea nu obişnuieşte să se lase atinsă de nimeni, decât dacă persoana respectivă e foarte importantă pentru ea. În fine, nu aveam de gând să fiu un hater. Eu ieşisem să mă simt bine, şi voiam ca şi ceilalţi să se simtă bine. Iar acest tip părea de treabă, aşa că nu aveam niciun motiv plauzibil ca să mă comport ca un idiot.

Mergem să ne plimbăm puţin şi coborâm pe faleză. Ei merg la fel, ţinându-se de mână, şi, uneori, se mai şi pupă (amintirea nr. 2). Mergem la un restaurant de pe faleză (amintirea nr. 3), unde eu am multe amintiri frumoase. La sfârşit, mă ofer să achit eu nota, aşa cum am promis. Tipul scoate partea sa de bani şi mi-i oferă. L-am refuzat, apoi a refuzat el să-i fac cinste. I-am luat banii, până la urmă. A zis că o să accepte cinstea data viitoare. Mă întreb dacă ştia că eu sunt fostul ei, şi de aia nu a acceptat să-i fac cinste. Ar fi fost un gest foarte urât şi umilitor din partea lui, dacă ar fi ştiut, părerea mea.

În fine, ca să nu mai lungesc acest text plictisitor, concluzia acestui articol este că eu mă simţeam ca un rahat, pentru că fosta mea prietenă, pe care încă o iubesc (din păcate), stătea lângă mine, într-un local în care am amintiri frumoase, cele mai frumoase fiind cu ea, desigur, şi se săruta cu altul. Am încercat să nu arăt că mă simt naşpa şi sper să fi reuşit. Nu merită alţii să se simtă aiurea din cauza mea. În plus, e doar vina mea că încă o mai iubesc.

Nu sunt gelos din fire, şi am jurat că n-o să fiu niciodată. Tipul pare de treabă, şi sper că o face fericită şi că n-o să o rănească vreodată (pentru că altfel o să-i crap ţeasta). Merită să fie fericită, nu vreau să mă bag între ei. Regret doar că, atunci când ea a spus că vrea să ne despărţim, eu am fost de acord (amintirea nr. 4), pentru că nu voiam să mă cert. Trebuia să spun "Nu.", aşa cum trebuia să mă opun multor altor lucruri din viaţa mea. Nu sunt posesiv, dar ar fi trebuit s-o "leg de mine" şi să n-o las să plece. Acum e prea târziu pentru asta.

luni, 25 ianuarie 2016

8132

  M-am intors de la munca. Sunt obosit, plictisit si putin stresat. M-am jucat un joc de strategie mai devreme, dar nu m-a facut sa ma simt mai bine. Desi caloriferele-s calde, in camera e frig. Dar, nu-mi pasa, pentru ca imi place frigul...uneori.

  Mi-am formatat laptopul asta toamna. Sau, mai bine zis, mi l-a formatat cineva, pentru ca is prea bata ca sa fac asta. In fine, laptopul mi-a fost formatat, dar persoana care s-a ocupat de asta a fost destul de draguta sa-mi pastreze majoritatea lucrurilor personale intr-un folder. Bineinteles, formatarea a fost facuta fara cunostinta mea, asa ca persoana respectiva ar fi avut de dat socoteala daca ma trezeam fara poze sau fara alte lucruri de acest gen. 

  In orice caz, pentru ca eram plictisit, m-am uitat prin folderul respectiv si am gasit un document text. Era plin de link-uri si alte prostioare legate de diferite articole pentru facultate, si nu numai. Dar, mai avea ceva...

  Probabil va intrebati ce e cu numerele din titlu. Ei bine, imaginea de mai jos va va spune ce legatura au ele cu aceasta postare...

  Da, e aceeasi imagine ca si cea din articolul precedent. Mi-am dat seama ca a trecut aproape un an de cand mi-a fost pusa acea intrebare. Sunt melancolic si depresiv. As vrea ca seara aceea sa se repete.

  Inca nu mi-au prelungit contractul de munca. O sa raman iar fara job. Pacat, imi place acolo, am colegi si colege misto si de gasca. Si nici munca nu e prea nasoala, doar ca sunt eu incet si prost.

  As asculta niste muzica, dar mi-e prea lene sa caut vreo melodie si sa o mai si ascult. Da, atat de lene imi este.

  In vreo doua ore ar trebui sa ma culc. "Ar trebui". N-o sa adorm. TV-ul e prea interesant, mai ales de cand nu il mai urmaresc asa des. Si mi-e si frica de ziua de maine, pentru ca ma duc la munca si stiu ca o sa am multa treaba. Asta e, mergem inainte, ca inapoi nu mai avem cum...

P.S.: Daca va plac blogurile, asta e unu foarte misto: https://mariaantonescu.wordpress.com/ E al unei fete, foste colege de facultate, si amica de-a mea, care scrie foarte frumos.

marți, 12 ianuarie 2016

Test de personalitate



Personality Disorder Test Results
Paranoid |||||||||||| 47%
Schizoid |||||||||||||| 51%
Schizotypal |||| 14%
Antisocial |||||||||||| 45%
Borderline |||||||||| 38%
Histrionic |||||||||| 36%
Narcissistic |||||| 22%
Avoidant |||||||||||||| 59%
Dependent |||||||||||||| 53%
Obsessive-Compulsive |||||||||| 37%
Take Free Personality Disorder Test
Personality Test by SimilarMinds.com

miercuri, 28 ianuarie 2015

Hope...



  Hello, everybody! So, this is my first post in English, so please bear with me. Why did I write it in English? Well, because it sounds better this way, I think. Ok, so, as you can probably see, this post is about "hope". It's about the hope of finally having met someone who probably likes me as much as I like her. But, I'll just skip the boring stuff.
  I've known her for about two years. She is a close, very good friend of mine. She's a really funny and interesting person and she's really smart. She's a bit older than me but, well, age doesn't really matter here. Now, the picture you see above is an extract from one of our conversations on Facebook. Basically, we were talking about how two friends from our group decided to be together. And, as we were talking, she came up with that question. Now, this might be just my silly fantasy, but I think she was asking me out. And, as you can see from my answer, I wasn't very sure what she meant, so I tried to be objective. And then we laughed at my answer and kinda decided that we would try going out together and see what happens. Or, at least, that's how I remember it. God, I wish it wasn't all a dream, cause if it was, I'd have to kill myself. Anyway, just look at her question. I mean: WOW! I must be the luckiest guy on Earth right now, being asked out by a girl, when everyone knows that it's the guys that have to ask a girl to go out with them, and not the other way around. And even so, I'm a really boring guy, and I'm not exactly the "tall, dark and handsome" fella, so I will never probably get a better chance to be with someone. Well, maybe unless I become gay, which I won't.
  Long story short, since this post is about "hope", I really really hope that I'll be able to go out with her and I really hope that I can make her happy, cause I know I'll do my best to make her happy. So, yeah, I hope she wasn't joking about this or anything: that would really suck, even if she's one of my best friends.

P.S.: Today we hugged and she gave me a kiss on my cheek. Anyway, it's the first time she kisses me, even if it's on the cheek, so it's gotta mean something, right? Right? Well, nevermind, probably never gonna wash that cheek again, lol.

miercuri, 29 octombrie 2014

Pentru ca...rima

Fa- ma, Doamne, orb sa nu ma doara ochii atunci cand o privesc.
Fa- ma, Doamne, mut sa n- o mai enervez atunci cand ii vorbesc.
Si ajuta- ma, Doamne, sa- i spun ca o iubesc
Pentru ca fara ea eu nu pot sa traiesc.

Ori, ia- ma sus, la Tine
Sa pot s- o vad mereu
Caci stii ca nu mi- e bine
Atunci cand sunt doar eu.

Sau ineaca- ma- n mare
Sa- i aud glasu- n vant.
Ori arunca- ma- n Soare
Caci sufletul mi- e frant.

Sau da- mi mii de blesteme,
Ori zeci de crunte soarte,
Caci viata fara ea
Nu- i viata, ci e moarte.

luni, 22 septembrie 2014

Pentru amuzament pe Facebook


Se stie ca pe Facebook circula multe poze. Si multe dintre aceste poze sunt ale unor fete dragute. Si fiecare incearca sa fie cat mai original atunci cand lasa un comentariu. Am creat si eu acest gif tocmai pentru a-l folosi atunci cand vreau sa fiu original. Il poate folosi oricine are nevoie de el. Cam atit despre asta. In rest, distractie placuta!

joi, 4 septembrie 2014

Povesti mici pentru pitici

  Cui ii plac povestile? Mie sigur imi plac. Si nici nu imi amintesc cand am citit ultima data o poveste. Cred ca aveam vreo 9 sau 10 ani. Oricum, a fost acum mult timp. Si acum nu as mai putea citi, pentru ca sunt...matur (bleah!). Ma rog, le pot citi si acuma insa as fi probabil criticat pentru asta. Si chiar daca nu imi pasa de critici, prefer sa evit a le atrage atentia. Dar, doar pentru ca nu le citesc, nu inseamna ca nu le pot scrie. In fine, mai jos, am scris o poveste scurta, pe care o poate citi ORICINE, indiferent de gradul de maturitate. Sper sa va placa. Povestea incepe cam asa:

  Cica era odata un rege. Si regele asta avea o fata care, bineinteles, era printesa. Iar aceasta printesa era cea mai frumoasa fata din tot regatul. Defapt, era cea mai frumoasa fata din toata lumea. De aceea, tatal sau o tinuse inchisa in castel pana cand venise momentul ca ea sa se marite, ca sa nu fie furata de vreun fecior nazdravan, sau de vreun capcaun sau zmeu. Deci, printesa trebuia sa se marite. Si ca orice printesa, avea multi pretendenti. Venisera printi, lorzi si alti nobili si fii de nobili din toata lumea. Cu totii voiau sa ii ceara mana frumoasei printese insa regele ii avertiza: " Va previn acum, ca sa nu spuneti ca nu v-am spus, mai tarziu: doar unul dintre voi va fi ales si daca acela nu se va dovedi a fi vrednic de iubirea fiicei mele, va fi trimis acasa, dar fara cap." Si asta nu era tot. Fiecare pretendent trebuia sa spuna in scris, cat mai frumos posibil, de ce o iubeste pe printesa. Pentru printesa era foarte obositor sa stea si sa-i vada si sa-i asculte pe toti insa, frumoasa si puternica cum era, a rabdat pana a fost ales un print. Acesta era si el foarte frumos. Si avea straie din aur si o sabie incrustata cu diamante. Regele fu tare multumit cand vazu cat de bogat e ginerele sau. Dar printesa nu se lasa pacalita de aceste bogatii si avea de gand sa-l testeze, sa vada cat de mult o iubeste.
- Sa stii ca nu vei putea sa te insori cu mine pana nu vei trece testele la care am sa te supun, ii spuse ea printului.
- Bineinteles. Dar fii sigura ca le voi trece. Sunt cel mai frumos si cel mai bogat, puternic si curajos om din lume. Nimic nu ma poate opri sa te iau de nevasta, spuse printul.
  Iar, in noaptea aceea, printesa ii spuse printului: "Asteapta-ma in pat deoarece eu voi intarzia putin pentru ca vreau sa imi perii parul." Printul facu intocmai cum ii spuse printesa. Apoi, printesa veni alaturi de el in pat si se culcara.
  Nu trecu nici macar un ceas ca se trezira cu un capcaun in camera. Acesta voia sa o fure pe printesa. Insa, printul scoase palosul sau de aur incrustat cu diamante si se lupta cu capcaunul si il izgoni. Apoi, in noaptea urmatoare, printesa ii spuse: " Ai fost foarte curajos. Iti multumesc pentru ca m-ai salvat. Insa, mai ai de trecut un test in aceasta noapte.". " Bine. Il voi trece si pe acesta si apoi vei deveni sotia mea!", spuse printul, plin de incredere.
  Se facu noapte si printesa ii spuse iarasi ca va intarzia putin pentru ca isi va peria parul. Apoi, intra in camera, acoperita de un voal si stinse toate lumanarile. Se aseza in pat, langa print, si incepu sa il sarute. El o refuza, intai, rugand- o sa-si descopere fata. Cand fata isi dadu jos voalul, printul vazu ca cea de langa el nu este printesa, ci alta fata. Intai vru sa o goneasca insa ea ii spuse ca aceasta intamplare face parte din test si ca printesa nu se va mai intoarce in camera pana spre dimineata. Printul fu atras de frumusetea fetei si ii cazu in plasa si se culcara impreuna. In tot acest timp, printesa ii veghea de dupa o cortina dintr-un colt al camerei.
- Deci de-asta-mi esti, spuse ea, incet, ca sa nu fie auzita.
  In ziua urmatoare, printul fu chemat in sala tronului. Acolo il asteptau printesa, regele si garzile palatului. Printesa ii spuse tatalui ei tot ce se intamplase in noaptea de dinainte in camera ei. Regele, auzind aceste lucruri, se facu rosu de furie. Apoi, facu un semn din mana si in sala aparu calaul regal. Printul se sperie, se ruga de printesa sa il ierte, ii spuse regelui ca ii va oferi o avere mare daca il va lasa sa traiasca. Asa ca, printul fu trimis acasa, dar fara cap.
  Regele trimise apoi soli in toata lumea, ca sa stie toti ca mana fiicei sale este iar disponibila. De data aceasta, venira de doua ori mai multi pretendenti. Si iarasi, fusese ales numai unul. Acest print era inalt si puternic. Si avea straie din cea mai frumoasa piele. Regelui ii placu de el. Printesa, insa, trebuia sa il testeze. Asa ca, in acea noapte, capcaunul isi facu din nou aparitia. Si oricat de puternic ar fi fost printul, capcaunul era de zece ori mai puternic. Cand vazu ca nu il poate invinge, printul ii oferi capcaunului un cufar plin de haine din piele, haine frumoase si scumpe. Capcaunul fu multumit si pleca. Apoi, in seara urmatoare, slujnica printesei incerca sa-l cucereasca si pe acest print. Printul o refuza, la inceput. Insa, dupa mai multe incercari, slujnica il cuceri. Acesta fu atras de corpul si miscarile ei unduitoare. Ceea ce a urmat, cred ca va puteti imagina si singuri. Bineinteles ca printul acesta a avut aceeasi soarta ca cel de dinaintea sa.
  Din nou, regele trimise soli in toata lumea. De aceasta data, venisera de trei ori mai multi pretendenti ca prima data. Toti scrisesera niste lucruri foarte frumoase despre printesa insa doar unul fusese ales. Cand vazu regele cine a scris acele lucruri minunate, isi freca ochii deoarece nu ii venea sa creada. De data aceasta, cel care fusese ales era un tanar mai modest. Nu avea haine din piele si nici din fir de aur. Nu avea nestemate incrustate nicaieri. Nu era nici foarte inalt si nici nu era mai atragator decat cei de dinaintea sa. Si nici nu parea a fi foarte puternic. Insa, printesa a decis ca merita si el o sansa.
  Noaptea se asternu si capcaunul veni iarasi in camera printesei. Cand vazu cu cine trebuia sa se lupte, izbucni in ras.
- Ce- i cu tine, prapaditule?, spuse capcaunul. Crezi ca vei putea tu sa ma opresti sa o rapesc pe printesa? Daca iti dau un pumn, te fac una cu pamantul.
  Raspunsul printului veni imediat:
- Poate ca nu voi reusi sa te inving in lupta, insa tot voi incerca. Voi lupta pana la moarte, daca va fi nevoie.
  Si asa se si intampla. Se luptara. Insa  lupta tinu putin tare. Capcaunul il lovi pe baiat o singura data si il puse la pamant. Apoi, se indrepta spre patul in care statea printesa. Dar, chiar inainte sa apuce sa puna mana pe ea, se impiedica de ceva. Baiatul il apuca de un picior si ii spuse:
- Stai! Nu o lua pe printesa! Ia-ma pe mine in locul ei. Voi fi servitorul tau si te voi sluji pana la moarte. Iar daca nu iti va placea cum te voi servi, vei putea sa ma omori daca vei dori. Poti face asta chiar acum, numai sa o lasi in pace pe printesa.
  La auzul acestor vorbe, capcaunul spuse:
- Bine, prapaditule. Voi veni peste doua nopti ca sa te iau ca servitor. Si pleca.
  In noaptea urmatoare, servitoarea incerca sa il cucereasca pe baiat. Insa, el o refuza si o astepta pe printesa.
  Se facu dimineata si baiatul fu chemat in sala tronului. Aici, printesa il intreba:
- De ce mi-ai inselat increderea? De ce te-ai culcat cu servitoarea?
- Nu am facut asa ceva. Si oricine iti spune acest lucru te minte, printesa, spuse baiatul.
- Nu te cred. Jura-te pe ce ai mai scump ca nu m-ai tradat!
- Ma jur, printesa. Ma jur pe iubirea mea pentru tine, spuse el.
- Haha, asta e tot ce ai mai scump? Se vede ca nu tii la mine. Trebuia sa te juri pe viata ta, nenorocitule! striga printesa.
- As fi facut asta, printesa, insa nu uita ca viata mea nu imi mai apartine. Nu uita ca in aceasta noapte va veni capcaunul sa ma ia si e posibil sa ma omoare. Dar, nu sunt suparat, deoarece stiu ca asa te va lasa pe tine in pace. Asa ca, singurul lucru pe care il mai pot pierde este iubirea mea pentru tine.
  Printesei ii curgeau acum lacrimi. Se ridica de pe tron si ii sari in brate baiatului.
- Nu ai doar asta. Viata ta iti apartine doar tie. Capcaunul acela era tatal meu deghizat. Iar pe servitoare am pus-o eu sa incerce sa te cucereasca. Dar tu mi-ai fost credincios si ti-ai fi dat si viata pentru mine. Ai trecut toate testele la care te-am supus. Daca mai doresti, iti voi deveni nevasta, spuse printesa.

  Sfarsitul cred ca il stiti si voi. As putea sa va spun ca nunta lor a durat zile intregi si ca s-a dansat si mancat mult. Dar, cred ca am lungit povestea asta deja mai mult decat mi-am propus. Si, ca sa incheiem intr-un mod corespunzator, voi spune urmatoarele: si- am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa.