Chestia

Chestia

~ povestire S.F. ~

Capitolul 1 - Tipul

America. Tara tuturor posibilitatilor. Sau, a imposibilitatilor. Depinde de perceptia fiecaruia.

  Si daca tot vorbim de perceptii, sunt sigur ca ati auzit nenumaratele povesti despre rapiri extraterestre sau intalniri de gradul 3, 4, radical din 2, 5. Majoritatea acestor povesti s- au dovedit a fi minciuni cu scopul atragerii de clienti sau simple inchipuiri iar cei care le- au povestit au fost declarati nebuni.

  Dar ce faci atunci cand un intreg oras declara acelasi lucru? Asta s- a intamplat in anul ’99, in orasul Red River.

  Red River. Un oras de provincie, ca orice alt oras de felul sau, asezat la marginea desertului Arizona. Daca ai fi un simplu trecator prin acest oras, nu ai vedea nimic. Nimic deosebit. Cel putin pentru ochii unei persoane care vine dinafara acestei comunitati.

  Nu ai vedea decat indicatorul pe jumatate ruginit, cu numele orasului si un numar al populatiei mult mai mare decat este in realitate.

  Candva un important centru agricol al Americii, orasul era acum mai gol decat un supermarket intr- o zi fara reduceri. Majoritatea locuitorilor acestui oras erau batrani sau se apropiau incet incet de acea perioada a vietii. Singurul motiv pentru care putinii tineri ai orasului nu plecasera inca era ca erau ori prea inculti ca sa fie acceptati de vreo facultate, ori ca nu le pasa de viitorul lor. Cei carora le- a pasat, au plecat ori sa devina avocati ori vedete de fotbal. Dar sa nu detaliem prea mult in privinta sperantelor marete ale celor plecati din oras.

  Dupa cum am spus, Red River fusese candva un important centru agricol. Insa, dupa ani de seceta, bugetul comunitatii scazuse drastic si majoritatea fermelor fusesera parasite. Daca la intrarea in oras puteai vedea un indicator mult prea vechi pentru ca cineva sa il mai bage in seama, capatul opus era ocupat de silozuri in care acum se depozitau praful si paianjenii si de hambaruri ale caror pereti stateau sa cada la prima adiere mai puternica de vant.

  Insa, pentru locuitorii ramasi, Red River era un loc special. Era locul unde se nascusera, crescusera si unde aveau de gand sa ramana tot restul vietii. Era locul in care au cunoscut dragostea, unde au facut primul profit al vietii lor.

  Red River era orasul in care, in fiecare dimineata, laptarul trecea cu masina de- alungul strazii principale si lasa la cele 10- 12 case ramase locuite cate o sticla de lapte. Era orasul la intrarea caruia soarele rasarea in fiecare dimineata la ora 5 si se ascundea in spatele muntilor rosii in fiecare seara la ora 8.

  Pentru domnul Bob, vanzatorul de la magazinul general “ Bob & Son “, Red River era o zona profitabila, indiferent de cati locuitori avea. De aceea il gaseai in fiecare zi, la 7 dimineata, deschizand usa magazinului cu un zambet larg.

  Pentru Pete, barmanul orasului, era o “ gaura de iad “, dupa cum o descria chiar el. Barul sau nu avea mai mult de doi clienti, uneori trei, daca mai trecea prin zona cate un impatimit al whisky- ului.

  Pentru Bill si Mac, batraneii alcoolici ai comunitatii, era o groapa de gunoi in care aveau de gand sa bea pana vor muri. Ei erau defapt cei doi clienti ai barului lui Pete.

Putinele afaceri care mai functionau in zona erau frizeria lui Ben, cunoscuta ca si  “ Ben’ s Beards”, biserica, al carui preot era un reverend englez pe nume Wayne, ferma batranului Connors, care era si locul de unde laptarul isi lua laptele, si benzinaria lui Mike.

   Intr- o zi, in oras a aparut o masina “ ferchezuita”. Din ea a coborat un “ tip gunvernamental”, imbracat intr- un costum negru. Nici nu se vazu bine ajuns in oras ca Tipul incepu sa bata pe la usile oamenilor, sa le puna tot felul de intrebari ciudate.

Ba chiar, avu tupeul sa il trezeasca pe primar din somnul sau de pranz ca sa discute cu el. Nu ca i- ar fi folosit la ceva. Primarul, Jack Rivers, era un om gras care tinea foarte mult la somnul sau. Nu ii pasa lui cine ii batea la usa daca il trezea din somn, indiferent ca era vorba de vreo batrana care sa se planga de ceva sau de vreun om de la Guvern.

Raspunsul primarului Rivers la intrebarea Tipului fu urmatorul:

“ – Ma tem ca nu te pot ajuta prea mult. Nu stiu si nu am auzit nimic in perioada aceea pentru ca eram mult prea ocupat sa incerc sa mentin orasul viu. Plus ca cei care ar fi stiut ceva despre asta nu mi- ar fi spus mie nimic. Mai bine vorbesti cu seriful Robbins. Il poti gasi la frizeria “ Ben’ s Beards”. E aproape timpul pentru barbieritul sau saptamanal de la ora 3.”

Dupa scurta discutie cu primarul, Tipul traversa strada prafuita si intra in frizerie. In momentul in care deschise usa, se auzi sunetul acelui clopotel pe care unii comercianti il pun in dreptul usii ca sa stie cand le apare vreun client. Clinchetul fu urmat de o voce de englez batran. Era vocea frizerului, Ben Stratford:

“- Luati loc, va rog! Va voi servi de indata ce voi termina sa il barbieresc pe domnul serif aici de fata.”

Frizerul isi termina treaba in aproximativ juma’ de ora si se retrase intr- o camera din spate, probabil sa se spele pe maini. La cateva secunde dupa, scaunul mare din piele de culoare maronie se roti cu fata spre Tip. In el statea un barbat cu un chip impunator, par carunt, imbracat intr- o uniforma bej.

Dupa ce il scana putin cu ochii de sus pana jos pe Tip, seriful spuse:

“- Cu ce va pot ajuta, domnule agent?”

Tipul deschise o servieta neagra pe care o avea la el si scoase de acolo un dosar pe care scria “

SECRET “ si incepu sa ii puna niste intrebari serifului:

“ – Vreau sa va pun niste intrebari legate de evenimentele din vara anului 1985.”

“- Aham. Ia, hai, sa facem noi o plimbare.”, spuse seriful.

Seriful lasa pe masa frizerului o bancnota de 10$ si isi puse palaria pe cap si ochelarii de soare pe ochi. Apoi, iesi pe usa, fiind urmat indeaproape de Tip.

  Cei doi traversara inca odata strada si intrara intr- o cladire mica, cu bare de fier la geamuri. Seriful se aseza in spatele unui birou din lemn masiv.

“- Bine, ce vrei sa stii?”

“- Pai, asa cum am spus mai devreme, as vrea sa va pun niste intrebari legate de evenimentele petrecute in vara anului 1985.”

“- Care evenimente, mai exact? Reimprospateaza- mi memoria, te rog.”

“- Pe data de 3 Octombrie 1985, F.B.I.- ul a primit o petitie semnata de 150 de locuitori ai orasului Red River. In acea petitie scria ca ati vazut o creatura necunoscuta. Mai scria, deasemenea, ca aceasta creatura ar fi venit din spatial cosmic si ca ar fi trait printre voi circa doua o luna jumate.”

“- Bine, hai sa clarificam ceva. Orice s- ar fi intamplat atunci, a fost probabil o greseala.”

“- De ce spuneti asta?!”

“- Pareti o persoana meticuloasa. Sunt sigur ca ati trecut deja pe la usile oamenilor si le- ati pus intrebarile pe care mi le puneti mie acum. Si sunt sigur ca nu v- au spus nimic.”

“- Da, asa e, nu am aflat nimic inca. Dar de unde stiti asta?!”

“- Voi, tipii de la F.B.I., sunteti foarte smecheri. Pun pariu ca ti- ai dat seama deja ca cel putin jumate din localnici sunt senili sau nebuni.”

“- Pai, nu mi- am putut da seama de nimic deoarece nu mi- au spus nimic. Dar, stiti ce se spune: si tacerea e un raspuns. Ceea ce mi- am dat seama e ca locuitorii acestui oras ascund ceva. Si trebuie sa mentionez ca nu am vazut niciun tanar prin preajma, cu exceptia fiului vanzatorului de la magazinul general, care pare sa aiba…unele probleme.”

“- Asta pentru ca au fost destepti si au plecat din orasu’ asta blestemat. Au fost destepti. Au plecat sa caute un viitor mai bun in marile orase. Si eu as fi facut la fel insa, ca serif, am o raspundere fata de oamenii acestui oras.”

“- In fine. Sa revenim la subiect. As vrea sa imi povestiti totusi ce au vazut, sau ce au spus ca au vazut, localnicii atunci.”

“- Uite care- i treaba: ultima data cand v- am spus adevarul despre ceea ce s- a intamplat, ati inchis orasul ca sa faceti niste cercetari care, pana la urma, nu v- au folosit la nimic. Daca vrei povesti, intreaba- i pe localnici. Eu, unul, nu iti pot spune mai mult decat ceea ce scrie in dosaru’ ala.”

“ - Bine, dar, localnicii nu vor sa imi raspunda la intrebari.”

“- Asta e problema ta, nu a mea”, spuse seriful. “ Dar, avand in vedere ca sunt un om in slujba statului, ma vad nevoit sa te a jut. Ideea e urmatoarea: nu pot sa le insel increderea oamenilor acestui oras insa, stiu pe cineva care iti poate spune tot ce vrei sa stii. Numele sau e William Jackson, cunoscut ca “ Bill ”. Il poti vedea foarte des la barul local.”

“ - Va multumesc.”

“ - Nu- mi multumi. Sper doar sa nu regret ca ti- am spus asta.”

   Tipul iesi din biroul serifului si se indrepta spre bar. Ca deobicei, singurii clienti ai barului erau Bill si Mac.

   Tipul se aseza la o masa alaturata lor, pe terasa barului. Cand Pete veni sa ii ia comanda, Tipul ceru o sarsaparilla, isi scoase ochelarii de soare si ii aseza pe masa si scoase dintr- un buzunar interior al sacoului o batista pe care o folosi sa se stearga de transpiratie.

  Tipul isi termina bautura si se aseza la masa celor doi batrani. Privi spre Mac si zise:

“- Sunteti domnul William “ Bill “ Jackson?”

“- N- n- nu stiu nimic. Nimic, iti spun. L- lu- lumina arde. Boscheti vorbitori peste tot. Ne pot auzi, ne pot vedea. Au venit de sus de acolo.”, spuse Mac intr- un stil agitat.

“- Va rog, calmati- va. Vreau doar sa va pun niste intrebari.”

“- Tu nu vezi ca nu te poate ajuta? Mai bine l- ai lasa in pace.”, spuse Bill.

“- Si dumneavoastra cine sunteti?”

“- Cine vrea sa stie?”

“- Agent Miller, de la F.B.I.”

“- Of, iarasi voi…”

Capitolul 2 - Muntele se prabuseste

La auzul acelui “ iarasi voi “, o expresie ciudata se asternu pe chipul agentului Miller.

“- Ce vreti sa spuneti prin “ iarasi voi “?!”

“- Nu v- a ajuns prima data? Ne- ati scanat pe toti cu aparatele voastre ciudate. Ati distrus hectare intregi de porumb si grau, ati bombardat muntele intreg. Si, dupa ce ca nu ati gasit ce cautati si ne- ati creat atitea pagube ca ati falimentat orasul, va intoarceti iarasi sa cautati cai verzi pe pereti.”

“- Atitudinea dumneavoastra revoltatoare imi da de inteles ca s- ar putea sa stiti ceva. Acel ceva este foarte important pentru mine.”

“- Nasol, pentru ca nu iti spun nimic.”

“- Promit ca o sa fac sa merite osteneala.”

“- Ma cam indoiesc. Sunt prea batran sa mai am nevoie de bani, asa ca nu ai cu ce sa ma atragi.”

Agentul se holba la paharul gol din mana lui Bill.

“- Dar ce zici daca iti cumpar de baut?”

“- Aia s- ar putea sa mearga.”

Agentul Miller scoase atunci o bancnota de 100 $ din buzunarul costumului sau si comanda un pahar de whisky pentru Bill si o limonada pentru el. Barmanul veni cu bauturile si ii arunca agentului o privire rautacioasa.

“- N- am rest pentru bani mari.”, spuse Pete, holbandu- se la bancnota agentului.

“- Nu- i nimic. Voi mai cumpara o limonada.”, spuse agentul.

“- N- ai destui bani pentru inca una. Whisky face 50, ca- i reteta locala, nu prostie de aia de- a voastra de la oras. Limonada face 25 paharul ca, na, n- avem destule lamai. Si ca sa stai la terasa, care e doar pentru oamenii importanti ai comunitatii, te costa tot 25 $.”
Bineinteles ca Pete avea destui bani ca sa ii dea restul agentului. Si nu exista niciun loc special "pentru oamenii importanti". Insa, Pete, la fel ca toti ceilalti locuitori, voia sa scape cat mai repede de agent. Ultima intalnire a locuitorilor din Red River cu F.B.I.- ul nu fusese tocmai una placuta.

"- Ok. Atunci, pastreaza restul.", spuse agentul." Asa deci, unde ramasesem, domnule Jackson?"
"- Nu ma lua pe mine cu forme de- astea. Mie sa imi zici "Bill"! Asa ma cheama!", sari Bill deodata, aparent jignit in orgoliu.
"- Bine, bine...Bill. Vrei, te rog, sa continui povestea?", spuse agentul.
"- Ok, ok. Nu te grabi. Trecutu' nu pleaca nicaieri. Asa, deci, totu' s- a intamplat acum vreo' 14 ani. Ma rog, era vara pe atunci. Toata lumea se pregatea pentru Festivalu' Cartofului. E, sau, mai degraba, era, una din sarbatorile locale pe vremea aia. In orice caz, fiecare om din oras avea de facut cate ceva. Eu si Mac eram aici de fata, ajutam la construirea standurilor pentru targ. Pe vremea aia era si el mai...sanatos. In fine, Festivalu' incepea la apusu' soarelui pentru ca atunci Muntele Prafuit era rosu ca focu'. Oricum, cam pe la miezu' noptii, s- a intamplat ceva foarte ciudat. Toti tinerii erau adunati la foisoru' festivalului pentru dans iar, noi, cei mai batrani, stateam pe la cate o masa si beam bere sau tarie din cartofi. Apoi, cam pe la mijlocu' dansului, avu loc un cutremur mare. Curentu' cazu si cred ca am stat in bezna pret de juma de ora aproape. In aer se simtea un praf inecacios. Apoi, cineva s- a gandit ca totu' s- ar fi intamplat din cauza muntelui. Si avu dreptate. Niste fum iesea dintr- un loc de pe munte. Si prafu' inca plutea in aer la poalele lui. Fiindca toti eram curiosi, am organizat un grup care sa se duca sa vada de la ce vine fumu' ala. Din grupu' ala faceam parte si eu, si Mac. Lideru' nostru era serifu'. Am luat cu totii niste lanterne de alea mari si ne- am dus sa vedem ce era acolo. Cand am ajuns, am vazut o groapa mare din care iesea fum. Serifu' a intrat primu' inauntru. Apoi, ne- a facut semn si celorlalti ca putem cobori. Muntele asta a avut odata demult o gramada de metale prin el. In anii '50 acolo era o mina dar a fost abandonata pentru ca unele metale mai ciudate stricau aparatele electrice daca te apropiai prea mult de ele. Si avand in vedere ca minerii nu puteau sapa fara lanterne care sa ii ajute sa vada, mina a fost abandonata. Multi oameni au ramas fara locuri de munca atunci. In orice caz, acolo erau, si inca sunt, multe metale ciudate. De aia, cand puneam lumina lanternelor pe peretii grotei, acestia luceau. Dar, mai era ceva acolo in noaptea aia. Un obiect ciudat. O bila mare de metal. Serifu' a incercat sa o atinga si s- a fript la mana. Asa ca doi dintre cei din grupu' nostru s- au intors in oras sa aduca niste rangi. Dupa vreo doua oare de incercari inutile, bila s- a desfacut in doua. Inauntru erau o gramada de cabluri sau sarme de culoare mov. Da' acuma o sa- ti zic ceva si mai ciudat. Sarmele au inceput sa se miste. De sub ele au iesit 4 picioare ca alea de elefant, dar mai mici. Apoi, se aprinsera doua lumini de un albastru puternic inauntrul gramezii de sarme. Am dedus cu totii ca aia erau niste ochi. Jimmy, copilu' lui Bob, care era si el cu noi, s- a apropiat de chestia aia. Copilu' ala prost a incercat sa puna mana pe animalu' ala ciudat si bestia l- a curentat rau de tot. Pe urma, bestia a disparut in intunericu' pesterii. Saracu' de Jimmy Swansee a stat in coma o luna dupa aceea. Si de cand s- a trezit a ramas cam retardat. Acum lucreaza la magazinu' tatalui sau. Da cu mopu' si- alte de- astea. Oricum, serifu' a dat ordin sa luam bila aia si sa o ducem in hambaru' mosului Connors. Iar pe animalu' ala ciudat nu s- a mai dus nimeni sa- l caute. Serifu' a zis ca e prea periculos si sa nu ne ducem ca sa nu ajungem toti ca saracu' de Jimmy.", povesti Bill.
"- Iar apoi ce s- a mai intamplat?", intreba agentul.
"- Pai, nimic ciudat. Ma rog, nimic mai ciudat decat lucrurile pe care le auzi deobicei in povestile cu extraterestrii.", spuse Bill.
"- Ce vreti sa spuneti?", intreba agentul, mirat.
"- Pai...dupa cum am zis mai devreme, bila aia ciudata a fost dusa la ferma lui mos Connors pentru ca el avea cel mai mult pamant din tot orasul. Si mai si locuia departe de oras, la poalele muntelui. Si, timp de o luna, a fost liniste si pace. Sau, cel putin, asa parea sa fie.", povesti Bill.
"- Cum adica "parea"?", intreba agentul.
"- Pai, dupa o luna de la ziua in care am dus bila in hambarul lui Connors, au inceput sa se intample iar chestii ciudate. Mos Connors se plangea ca cineva ii dadea foc lanului sau de porumb in fiecare noapte. El ii banuia pe niste golani de acest lucru. Asa ca, seriful i- a arestat pe cei suspectati. I- a tinut la sectie pana dimineata. Dar, in seara aia, cineva dadu iar foc lanului de porumb. Iar de data asta, focul ajunse aproape de peretele de lemn al hambarului. Din fericire, focul a fost stins la timp. Ce e ciudat insa e ca numai ferma mosului Connors era vandalizata. Celelalte doua- trei ferme ramaneau neatinse. Ceilalti fermieri ziceau ca mos Connors e nebun si ca isi da singur foc la porumb. Dar Connors zicea ca e vina cuiva care nu e de acord cu decizia serifului de a tine bila pe pamantul lui. Oricum, saturandu- se de toate actele astea de vandalism, mos Connors a inceput sa puna capcane prin lanul de porumb. Si, intr- o seara, a prins ceva. Ce crezi ca a prins?", intreba Bill.
"- N- am nicio idee. Vreun pustan drogat sau vreun localnic betiv, presupun.", spuse agentul.
"- Presupui gresit. A prins dracovenia aia de creatura. Mos Connors stia sa prinda animale salbatice. Tatal sau il dusese la vanatoare de coioti pe vremea cand acestia invadasera fermele oamenilor acum foarte mult timp. Asa ca, a pus creatura intr- o cusca solida de metal. Si, ciudat, nu a fost electrocutat cand a pus mana pe cusca.", povesti Bill.
"- Hmm, cred ca domnul Connors avea, fara sa stie, in posesia sa o cusca Faraday.", spuse agentul.
"- Faraday, fara cai, bla bla bla.", spuse Bill. " Ideea e ca el era primu care pusese mana pe creatura fara sa se curenteze. Dar nebunul ala batran nu a zis nimanui despre asta. Nu la inceput, cel putin. Cand seriful l- a intrebat de ce a tinut creatura ascunsa atit timp, Connors a spus ca salbaticiunea aia ii devenise ca un copil. Iti vine sa crezi asta? O gramada de sarme electrice in loc de copil. E drept ca fiul lui mos Connors murise in razboi dar, totusi, cum poti compara chestia aia cu un copil?", spuse Bill.
"- Si apoi ce s- a intamplat? Cum ati ajuns sa chemati F.B.I.- ul?", intreba agentul.
"- Pai, odata ce lumea vazu ca extraterestrul putea fi si inofensiv, toti incepura sa- l placa. Chestia aia manca metal si curent si producea de zece ori mai mult curent decat un generator Tyson.", explica Bill. " Asa ca dracovenia aia mica a devenit un fel de mascota a orasului. Am reusit chiar sa ne uitam la TV datorita chestiei aleia. Pana sa apara extraterestrul, raurile subterane nu produceau destula energie ca sa putem alimenta o retea TV. Dar creatura a facut ceva la centrala electrica si a reusit sa o faca mai puternica. Din pacate, acum ca piticania a disparut, au disparut si televizoarele noastre.", spuse Bill. " Si, ca sa iti raspund la intrebare, nu noi am chemat F.B.I.- ul. Adica, nu a fost ceva decis. Nu a fost ceva...comun. Bob Swansee a fost cel care a dat alarma si v- a chemat. Bob era nervos pe creatura pentru ce patise fiul sau. Intr- un fel, il inteleg. Oricine ar fi fost la fel in locul lui. Dar creatura era nevinovata. Jimmy Swansee s- a electrocutat din cauza prostiei sale. Oricum, Bob ar fi vrut sa omoare creatura dar, pentru ca nu se putea apropia de ea, a decis sa va cheme pe voi. Asa ca, la o zi dupa Festivalul Recoltei, ne- am trezit cu armata si F.B.I.- ul pe capul nostru. L- am vazut pe Bob Swansee vorbind cu un agent de- al vostru."

Capitolul 3 - Chestia


Bill povesti pana- n seara. Se putea vedea culoarea rosiatica a muntelui batut de razele soarelui si se putea auzi scartaitul panoului miscat de vant, un panou ruginit de metal, cu vopseaua verde decojita aproape toata deja si cu numele orasului pe el. Acelasi vant ridica praful enervant de inecacios de pe culmile muntelui si il sufla peste orasul intreg. Cu toate astea, Bill parea ca nu se satura sa povesteasca. Poate din cauza multelor pahare de whisky pe care le bause, sau poate pentru ca acum, dupa atitia ani, se satura sa mai tina secreta toata intamplarea aceea.

"- Bob Swansee si sefu' agentilor s- au dus apoi la Primarie. Primaru' Jack s- a ascuns atunci in spatele biroului sau. Un las oarecare. Dar, cineva trebuia sa isi asume responsabilitatea pentru ce se intamplase acolo. Asa ca serifu' Robbins iesi in fata sa stea de vorba cu agentii. Agentul sef, un tip cu paru' carunt si cu nasu' pe sus, ii spuse atunci serifului sa le zica tuturor sa ramana in casele lor. Pe urma, ii spuse ca nu mai are ce face si ca vor avea ei grija de tot. Serifului nu ii convenea situatia dar nici n- avea ce face. Apoi, agentii au blocat intrarea in oras si au montat niste corturi ciudate de metal pe strada. Oameni in paltoane galbene bateau la usa fiecarei case. Intrau cu niste aparate ciudate in casele tuturor si se plimbau cu ele pe langa pereti. Au verificat fiecare casa. Au verificat si centrala si au spus ca generatoarele de acolo se comporta ciudat. Asa ca, le- au inchis.  La scurt timp dupa ce le- au inchis, unul din cele trei generatoare a explodat.", povesti Bill.
"- Stai asa. Ziceai ca energia din generatoare venea de la creatura extraterestra, nu? Deci, cand au inchis generatoarele, probabil ca au inchis circuitul electric si energia nu a mai putut fi consumata asa ca s- a produs un fel de scurtcircuit.", spuse agentul Miller.
"- Pai, eu nu- s electrician, de felu' meu, dar, presupun ca ai dreptate. In orice caz, de atunci, de la explozia aia, nu am mai avut telefon sau televizor. Apoi, au inchis fabrica de tot. Cica au gasit niste chestii ciudate cu aparatele lor si au inchis- o pentru cercetari. Cateva ore mai tarziu, Bob le- a zis agentilor ce si unde sa caute. Adica, le- a zis ca o bila dintr- un fel de metal ciudat sta ascunsa la mos Connors in hambar.", povesti Bill.
Agentul isi ridica privirea din carnetelul in care lua de zor notite, de parca ar fi auzit ceva foarte interesant.
"- Mda, dom' le. Nu te mint. Bob era asa de hotarat sa scape de creatura aia incat nu ii pasa pe cine trebuia sa toarne la Guvern.", zise Bill. "In fine, nu e nevoie sa iti spun eu ce a urmat. Dar, ca sa fim siguri ca nu vei scrie prostii in raportu' ala al tau, o sa iti spun doar atit: tipii in costum galben, cei cu aparate smechere, si agentu' cu par carunt pornira inspre ferma lui Connors. Cand tipu' i- a zis lui mos Connors sa le arate unde e bila, mos Connors a vrut sa o faca pe prostu'. Dar, Bob era si el acolo si le- a aratat agentilor unde era bila. Cu chiu, cu vai, si dupa multe cercetari, oamenii in galben au reusit sa deschida bila. Nu era nimic inauntru, desigur. Creatura nu era atit de naiva incat sa fi ramas prin preajma. Dar, agentii au descoperit niste lumini albastre care se tot miscau pe o parte din interioru' bilei. Ce era ciudat era ca luminile se stingeau din ce in ce mai repede. Dupa ce s- a stins ultima lumina, aparatele lor au detectat o crestere mare de energie. Atunci, agentu' cu par gri a strigat la toti sa iasa repede afara din hambar. Imediat dupa aceea, hambarul a explodat, dar explozia nu era una normala, cu foc si resturi zburand peste tot. Dimpotriva, peretii se stransera unu in altu, ca o bucata de hartie mototolita, si se facura din ce in ce mai mici, pana disparura de tot. Si in urma lui nu a ramas decat un marcaj pe pamant ca pe locu' ala ar fi fost candva ceva construit. Agentu', Bob si mos Connors au scapat teferi dar cei patru oameni in galben care au fost cu ei inauntru erau de negasit. Agentu' se infurie. Incepu sa dea ordine fara sens. Le ordona oamenilor sai sa caute, sa cerceteze, sa gaseasca, sa afle ce s- a intamplat. Dar ce puteai sa cercetezi atunci cand nu era nicio dovada ramasa? Apoi, Bob ii spuse iar ceva agentului. Ii spuse cum am gasit noi prima data creatura, in pestera din munte. Asa ca, agentul a trimis niste soldati sa caute creatura in pestera. Le- au gasit corpurile, a doua zi, in pestera. Aveau ochii arsi, nu mai aveau deloc par in cap, si parea ca le curge creieru' prin urechi. Creatura, insa, era tot de negasit. Atunci, agentu' a luat o decizie stupida. Cel putin, asta e parerea mea.", spuse Bill.
"- Ce decizie?", a intrebat agentul Miller.
"- I- a ordonat serifului sa evacueze tot orasu'. Toti locuitorii au fost mutati in cel mai apropiat oras. Au fost luati in camioane, de catre soldati. Nici macar nu i- au lasat sa isi ia animalele sau averea cu ei. Au plecat doar cu ce aveau pe ei. Am auzit cu totii, mai tarziu, ca armata a bombardat muntele. Cica ar fi aruncat o bomba atomica peste el. De aia nu ne- au lasat sa ne intoarcem in oras decat abia acum trei ani. Dar, la ce sa te mai intorci? Nu mai era pic de iarba in toata zona. Animalele disparusera de mult. Cladirile din oras aveau toate geamurile sparte. Toate fermele aveau hambarele facute cenusa. E mare lucru ca a mai ramas ceva din oras. Ce vezi acuma sunt in mare parte cladiri din beton sau caramida. Cele de lemn au fost toate transformate in cenusa. A trebuit sa le reconstruim de la zero. Oricum, nu mai era nimic de facut in orasu' asta.", spuse Bill, cu o voce trista.
"- Si...de creatura extraterestra s- a mai auzit ceva?", intreba agentul.
"- Nu chiar. Mac a zis acum vreo' trei ani ca ar fi vazut ochii albastri ai creaturei, holbandu- se la el de pe munte, dar, nu l- a crezut nimeni pentru ca nu avea nicio dovada. Batrana aia pe care probabil ai vazut- o holbandu- se la tine de cand ai intrat in oras, Mary McBride, zicea ca trebuie sa ne asteptam la o invazie, ca extraterestrii ne vor pedepsi pentru ca le- am omorat prietenu'. Insa, ea e doar o hipioata nebuna.", povesti Bill.
"- Ok...Pai, va multumesc pentru sinceritate, domnule Jackson. Acum insa trebuie sa ma intorc sa le prezint superiorilor mei ce am aflat de la dumneavoastra. Cu bine, domnule Jackson."
"- Adio. Si sa ai o calatorie placuta. Sa ne mai vizitezi, sa mai am si eu cu cine sa port o discutie inteligenta ca saracu' Mac aici de fata e bolnav de Alzheimer. Nu mai are mult de trait in lumea asta nenorocita...", spuse Bill, cu aceeasi voce trista ca mai inainte.
"- Voi veni cat de curand voi putea.", spuse agentul, trantind usa masinii sale negre si lucioase.

Noaptea  se asternu peste soseaua lunga ce traversa padurea de pini. Singura lumina din aceasta pustietate era oferita de farurile masinii agentului, lumina ce strapungea intunericul asa cum un burghiu strapunge un perete.

"- Da, draga, sunt pe drum. Ne vedem diseara. Sa- mi faci niste placinta de aia de a ta sau o friptura de miel la cuptor.", spuse agentul, vorbind la telefon cu cineva care parea a fi prietena sau sotia sa.
"- Da, draga, voi cumpara vinul care iti place tie si apoi voi veni acasa si vom....ce naiba?!!!", deodata, un boschete cenusiu pe patru picioare de porc aparu in fata masinii. Agentul fu nevoit sa franeze brusc si se lovi cu capul de volan.
"- Michael? Michael, mai esti acolo?! Michael!!!", se auzi vocea femeii de la telefon.
Dupa un timp, agentul isi reveni. Fusese inconstient circa juma' de ora. Puse mana pe telefon si isi suna prietena.
"- Alo? Da, eu sunt. Da, sunt bine. Doar am fost putin zdruncinat pentru ca mi- a iesit in cale un fel de porc mistret. Nu, nu e nevoie sa suni la Birou. Sunt bine, jur! Ne vedem acasa. Si eu te iubesc. Pa.". Apoi inchise telefonul.
Se pregati sa plece iar la drum cand observa ca masina nu porneste. Era foarte ciudat, avand in vedere ca masina nu avea nicio zgarietura. O lumina orbitoare aparu apoi in spatele masinii, dupa care, disparu brusc. Cand agentul se uita in oglinda retrovizoare, vazu pe bancheta masinii doua lumini de un albastru puternic ce pareau a fi niste ochi...

~ SFARSIT ~

8 lucruri despre Transurb Galati in 2014*

Cu ocazia grevei celor de la Transurb Galati, motiv pentru care cica nu ar mai circula autobuzele, va invit sa cititi urmatoarele lucruri:

1.Declaratia unui angajat Transurb, de profesie sofer: "In semn de protest, vom iesi in strada cu toate autobuzele si trolebuzele disponibile. Intai am decis sa nu mai circulam deloc dar, cand am facut asta, nu ne-a observat nimeni lipsa."

2. Un controlor Transurb se plange: "Vrem sa ni se schimbe uniforma. Ieri, un tanar m-a oprit pe strada sa ma intrebe unde mi-am lasat tomberonul pentru ca nu avea unde sa arunce un ambalaj. Iar azi, un cetatean cu un Mercedes a oprit in dreptul meu si m-a injurat pe motiv ca il opresc fara motiv."

3. Alt controlor Transurb: " Ca masura de protest, vom da afara din autobuze pensionarii trecuti de varsta de 62 de ani. Daca le e greu sa se miste, nu ar trebui sa se suie in autobuze. Nu vrem sa fim noi responsabili pentru accidentele pe care le-ar putea pati.". La auzul acestei vesti, studentii din Galati spun ca ii vor sustine pe protestanti, dar numai in ceea ce priveste masura respectiva.

4. Un sofer Transurb a iesit pe primul loc la Campionatul Mondial de Curse Extreme. Intrebat ce metoda de condus a folosit, acesta a raspuns: "Intre doua frane bruste, am mai calcat si acceleratia.". Locul doi a fost ocupat de un sofer de maxi-taxi iar locul trei de un taximetrist.

5. Transurb Galati a gasit o metoda uluitoare de a face fata crizei financiare. Controlorii Transurb ii vor amenda de acum pe cetatenii care au bilet si abonament. Amenzile vor incepe de la 20 RON pentru cetatenii cu bilet neperforat, 30 RON pentru cei cu bilet perforat si 40 RON pentru cei cu abonament. In zilele de week-end, si copiii cu varsta sub 6 ani vor primi cate o amenda, aceasta avand valoarea de 10 RON.  O parte din cetatenii de origine rroma si boschetarii si liceenii sunt de acord cu noua masura adoptata de Transurb.

6. Pentru a strange fonduri pentru a-si desfasura activitatea, Transurb Galati va organiza weekend-ul acesta un concurs. Concursul se va desfasura pe strazile Brailei si Domneasca, intre statiile Tiglina 1 si Strada Basarabiei. Castigator va fi soferul care va reusi sa stranga cat mai multe persoane in autobuzul, respectiv trolebuzul, sau. Pensionarii cu varsta peste 65 de ani valoreaza 20 de puncte, tiganii si boschetarii 15 puncte, liceenii si scolarii 10 puncte, iar restul cetatenilor cate 5 puncte fiecare.

7. Circulatia pe strada Brailei a fost astazi intrerupta intre orele 14:00 - 14:30 din pricina unei aglomeratii produse de niste batrani care stateau la coada la intrarea intr-un trolebuz 102. Unii dintre ei spuneau ca nici nu stiu de ce stau la coada dar i-au vazut pe altii ca stateau si s-au alaturat si ei. Tanti Sofronica ne intreaba: "Aici se dau reduceri la tigai, maica?"

8. O informatie candva secreta de la MApN ne arata ca cei mai buni dintre actualii spioni ai Romaniei ar fi lucrat candva la Transurb Galati. Exista totusi o greseala pe care toti acesti spioni o comit: niciunul nu se poate abtine sa opreasca autobuze, tramvaie sau trolebuze pe strada atunci cand le vede.

*Aceasta postare este un pamflet si trebuie tratata ca atare, chiar daca este inspirata din fapte reale.

Despre autonomie*

*ATENTIE! Aceasta postare poate parea jignitoare pentru anumite persoane. Mentionez ca nu am creat aceasta postare din motive rasiste. Nu am astfel de convingeri. Pur si simplu ma enerveaza la culme anumite tipuri de persoane care, prin actiunile lor, imi jignesc poporul, tara, familia, prietenii sau ma jignesc pe mine. Aceasta postare face referire strict la astfel de persoane. Daca doriti, o puteti considera un fel de protest impotriva acestor persoane deoarece legea nu permite masuri mai agresive. Ca sa nu mai lungim vorba, aceasta postare este un pamflet si trebuie tratata ca atare.  

 

  Umbla vorba ca o companie cunoscuta de jocuri va lansa pe piata un nou joc de societate, adresat unui segment exclusiv de persoane. Acesta se numeste Autonomy. Pe scurt, regulile acestui joc sunt urmatoarele: jucatorul care reuseste sa "protesteze" pe cat mai multe teritorii obtine autonomie si, astfel, castiga titlul de "Bosszgor" si, prin urmare, jocul. Ca sa poti protesta pe un teritoriu ai nevoie de pancarte. Acestea se cumpara de la Librarie. Un maxim de 3 pancarte amplasate pe un teritoriu este egal cu un protest. Jucatorii pot face aliante intre ei sau pot fi rivali. Dar, atentie, jocul are si capcane. Daca un jucator ajunge pe zona cu "Arpamrom", acesta trebuie sa traga un cartonas din mijlocul mesei de joc. Cartonasele sunt de mai multe feluri ("Ce dracu cautati in tara noastra?!", "Suie Iancu pe statuie...", "Felicitari! Primesti un baston peste spate si un drum gratis la inchisoare pentru urmatoarele 3 ture!" etc.). Dar jucatorii au si cartonase care le pot oferi anumite avantaje. Ca sa aiba acces la acestea, ei trebuie sa ajunga in zona "Granita" a mesei de joc. Odata ajunsi in aceasta zona, ei vor trage cate un cartonas din cele 4 colturi ale mesei, in functie de granita pe care se afla. Desigur, asa cum orice ban are doua fete, aceste cartonase pot pacali jucatorul deoarece printre ele se poate afla "Cartonasul de Exil" care il va scoate imediat pe jucator din joc.